Esti tu un om de zăpadă, cu copii de jur- împrejur? !
Nemișcat in larg de ograda cu glasuri ce roiesc in înalt?
Clădit de mâinile lor micuțe ca un ceresc abajur. .
In rasul lor cristalin ca o erupție de lumini in exalt!

Ești albul acela ce întrece albul din lumea cea gri…
Cu nasturi unei haine ce n-acoperă trupeșul batucit si ascuns. .
Ești fericit de a sta acolo in ger, tăcut fără de a ponegri. .
Sprijinit intr-o rână, dar de frig și frică un om nepătruns

Ești omul fără de mâini vizibile dar cu maturoiul ca arma in onor …
De straja in ograda unde urla iarna ca o cotoroanță in pădure. .
Din dinții tai de lemn mai poți înălța un imn de slava ca un tenor…
Când alți sa iasă din casă nu îndrăznesc si nu pot sa se-ndure? !

Ești sub acoperământ de ceaun pe capul turtit …
Dar cu rațiunea forjată de gândul ce funcționează la rece …
Te topești când soarele iubirii peste tine sclipit, răsărit
Cu zăpada neprihaniri obrazul alb începe sa îți frece? !

Plange nefericiți când pleci la vale si rămâi doar in poză. .
Copii cu ghioceii in maini si sănii agățate in grindă…
Ești amintit cu stiloul tremurat in versuri si proză…
Si satisfacția din urmă mai poate sufletul tău fericit sa o prindă? !

Ești destul de sensibil sub pojghița de gheață întărită …
Si de mobil in Inerția unui cocoloș de zăpadă cerească…
Să înțelegi ca făptura ta de Dumnezeu a fost astfel clădită …
Ca altora bucuria si multimirea spre Dumnezeu sa le crească? ! !

Răspunde-ți acum lângă jarul ce radiază din sobă…
La tainica poveste ascultata din cărțile vechi și hrisoave…
Îmbrăca-te in evlavie și ascultare cum absolvenți in robă. .
Și fa altora prin ce ești și trăiești niște clipe grozave!